MATIAS PEREZ ACUÑA A SEMNAT CU RAPID

Rapid l-a transferat astăzi pe Matias Perez Acuña (27 de ani) de la CA Estudiantes, din liga a doua argentiniană.

Matias este un fundaș dreapta polivalent, ce poate evolua și în centrul apărării, dar și pe postul de mijlocaș dreapta. Argentinianul a semnat un contract pe un an și jumătate, până în vara lui 2023.

„Sunt foarte fericit, mi-am dorit foarte mult să ajung aici. Când am aflat de această oportunitate nu am stat pe gânduri, voiam să ajung cât mai repede. Vreau să îmi cunosc colegii, să facem lucruri bune împreună. Știam de Rapid că este o echipă ce a promovat, care are trei titluri de campioană, ce are un fotbal foarte bun. Este prima mea experiență în Europa, mi s-a spus despre suporterii Rapidului că sunt fanatici, iar acest lucru m-a încântat”, a spus Matias pentru fcrapid.ro

Crescut la juniorii lui Velez Sarsfield, unde a evoluat și pentru prima echipă, Acuña a mai evoluat pentru Quilmes și Tigre.

Acuña are în palmares o Cupă a Ligii (Copa de la Superliga – 2019), cu Tigre, după o finală câștigată în fața lui Boca Juniors (2-0), și o Supercupă a Argentinei (2013), cu Velez.

CARTE DE VIZITĂ

Data nașterii: 09.02.1994 (Buenos Aires)

Post: fundaș dreapta

Înălțime: 1,76 m

Echipe:

  • 2021 – Estudiantes CA (Argentina 2) 8/0
  • 2019/2020 – Tigre (Argentina 2) 13/0
  • 2018/2019 – Tigre (Argentina 1) 2/0
  • 2017/2018 – Tigre (Argentina 1) 11/1
  • 2017/2018 – Velez Sarsfield (Argentina 1) 4/0
  • 2016/2017 – Quilmes (Argentina 1) 26/1
  • 2016 – Velez Sarsfield (Argentina 1) 3/0
  • 2015 – Velez Sarsfield (Argentina 1) 12/1
  • 2014 – Velez Sarsfield (Argentina 1) 11/0
  • 2013/2014 – Velez Sarsfield (Argentina 1) 8/0