Principalul acționar al Rapidului, domnul Dan Șucu, a transmis un mesaj suporterilor giuleșteni, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
„Dragi Rapidiști,
Permiteți-mi să încep prin a vă ura Sărbători Fericite și un An Nou cu multă sănătate și prosperitate! Și, sperăm noi, cu multe realizări!
2023 este anul care ne-a adus multe victorii, care ne-a umplut de mândrie, dar și de înfrângeri neașteptate, care ne-au descumpănit.
În ultimele două luni, rezultatele din teren ne-au făcut viața… amară. Și, pentru ca supărarea să fie completă, inclusiv la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv), după patru victorii consecutive, am pierdut un proces important. Acum, suntem obligați să plătim o suma mare de bani (750.000 euro) în contul unor presupuse datorii făcute acum 10-12 ani de către o altă societate.
Este penibil cum aceiași oameni care, prin incompetență și golănie, au falimentat Rapidul, astăzi, sunt formatori de opinie în mass-media și explică ce greșeli “impardonabile” face managementul actual.
Pentru noi, însă, seriozitatea și implicarea sunt esențiale și nu le putem promova decât prin exemplul personal.
Ca acționari, am promis că vom investi mai mult și mai rapid în întărirea echipei. Respectarea promisiunilor este prima dovadă de seriozitate!
În săptămânile următoare, vom promova o mărire de capital de 5 milioane de euro. Acești bani au început deja să intre în conturile clubului și vor ajuta la întărirea echipei, pâna la nivelul pe care ni-l dorim cu toții.
Mesajul nostru, al acționarilor, este simplu: dacă noi investim sume mari de bani, și enorm de multă energie, atunci și colegii noștri, jucători, antrenori sau angajați ai clubului, au obligația de a fi la fel de implicați și de dedicați.
Sigur că ne dorim o echipa puternică, învingătoare. Aceste victorii le vrem, însă, cu respectarea regulilor competiției sportive și, evident, fără compromisuri.
Dumneavoastră, fanii Rapidului, dacă veți auzi că cineva susține că la Rapid exista înțelegeri anticoncurențiale între noi și un alt club, sau că încercăm să influențăm arbitrajul în favoarea noastră, sau că am contactat vreodată jucători ai echipelor adverse, sau cine știe ce comportamente ilegale sau imorale din partea noastră, puteți să le spuneți liniștiți că nu este adevărat. Că se înșală! Că este o minciună!
Pentru dumneavostră, fanii noștri, ne dorim ca oriunde mergeți, și oricând afirmați că țineți cu Rapid, să o faceți cu capul sus, cu mândrie! Să fiți convinși că iubiți cea mai serioasă și respectată echipa din România. Și, cât mai curând, și cea mai puternică!
La mulți ani și un 2024 fericit!”
Dan Șucu (finanțator FC Rapid București)