Horațiu Moldovan, portarul integralist în primele 19 etape ale SuperLigii, a prefațat jocul de vineri, contra Petrolului Ploiești.
„Urmează o partidă dificilă, lucru pe care îl știm cu toții. Este un derby și cred că va fi derby și în tribune. Va fi o atmosferă frumoasă și sperăm ca la finalul acestui meci să obținem cele trei puncte. Acest lucru este necesar.
Nu mă gândesc unde situez acest derby în raport cu celelalte, luăm fiecare meci pas cu pas. Aceasta este mentalitatea din vestiar. Ne gândim doar la următorul meci.
Consider că avem derby atât cu Botoșani, cât și cu FCSB. Ni s-a demonstrat acest lucru și am simțit pe pielea noastră, din păcate. Ne concentrăm doar pe următorul meci și cel mai important lucru este să obținem cele trei puncte.
Cred că ne suntem nouă datori să demonstrăm că a fost doar o pasă proastă. Au fost două, trei accidente și trebuie să arătăm că suntem același grup unit, alături de stafful tehnic. Ne susținem unii pe alții și obținem rezultate bune.
Într-adevăr, aceste săptămâni au reprezentat o perioadă destul de grea. Nu credeam nici noi că va veni acest moment din nou, dar am mai trecut printr-o perioadă asemănătoare la începutul sezonului.
La Rapid este presiune și în meciurile amicale. În momentul de față nu consider că este o presiune suplimentară, pentru că este presiune la fiecare meci. Știi ce contract ai semnat când vii la o echipă mare, știi la ce ai venit, joci la o echipă unde este presiune.
Mă uit doar la primul loc, la FCSB, și calculez doar diferența dintre noi și ei. Nu vreau să mă uit în jos, gândesc pozitiv și sper ca în Play-Off să fim cât mai aproape de adversari și să terminăm pe primul loc.
Campionatul este lung, sunt echipe bune în primele șase și ne concentrăm doar la următoarele meciuri. Trebuie să avem aceeași încredere. Am demonstrat în nenumărate meciuri cu adversari dificili că dacă suntem același grup unit și ne dăruim vom obține cele trei puncte.
Îi așteptăm pe suporteri să fie în continuare alături de noi. Suntem recunoscători că ne susțin orice s-ar întâmpla și cred că au demonstrat că sunt cei mai frumoși suporteri din țară. Nu mai au nevoie de nicio prezentare. Le mulțumim și cred că, în continuare, vom demonstra că împreună suntem de neclintit!, a spus goalkeeperul Rapidului.