PAUL IACOB A PREFAȚAT JOCUL CU „U”

noiembrie 26, 2023

Paul Iacob, unul dintre oamenii de bază ai Rapidului, din acest sezon, a prefațat jocul de luni seara, împotriva Universității Cluj.

„Meciul de mâine va fi unul dificil, cum au fost toate celelalte de până acum. Întâlnim un adversar experimentat, cu jucători de valoare, care cred că fac diferența pe posturile lor, cu un antrenor experimentat, care încearcă să practice un joc foarte bun, ofensiv, combinativ. Sunt convins că va fi un adevărat spectacol mâine seară.

Nu cred că se pune problema de a fi presiune pe noi referitor la o posibilă clasare pe locul doi, în urma rezultatului de mâine seară. Pentru mine cel mai mult contează ce se va întâmplă în Play-Off. În campionatul regular toată lumea luptă pentru accederea în Play-Off.

Este normal să avem emoții când jucăm pe Giulești, sunt emoțiile pe care le ai când intri pe teren, când vezi suporterii. Indiferent cât de frig va fi mâine, suporterii vor fi la stadion, alături de noi și ne vor încuraja, iar emoțiile vor fi, cu siguranță, acolo.

Sunt fericit că am prelungit contractul cu Rapid, mi-am dorit acest lucru, negocierile au mers foarte bine și au durat foarte puțin, nu a fost nicio problemă. Sunt foarte fericit că sunt la Rapid și îmi doresc să câștigăm trofee.

Îmi doresc, cu siguranță, să îl am pe Săpunaru coleg cât mai mult timp. Este o emblemă a clubului, este un jucător valoros, o emblemă a României și cred că oricine și-ar dori să fie coleg cu el”, a spus fundașul giuleștean.

Paul Iacob și-a prelungit în această săptămână contractul cu Rapid până în 2026. 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top