VALENTIN ALEXANDRU A SEMNAT CU RAPID

ianuarie 10, 2020

Rapid a început campania de transferuri din această pauză competițională prin achiziționarea celui de-al treilea golgheter al ligii secunde, Valentin Alexandru, de la Gloria Buzău.

În vârstă de 28 de ani, atacantul născut în Popești-Leordeni, a revenit la Rapid după o pauză de 3 ani și jumătate, Vali Alexandru bifând un meci în tricoul alb-vișiniu, în chiar ultimul meci înainte de faliment (4-1, cu Domnești).

Noul vârf al Rapidului are golul „în sânge”, în ultimele cinci sezoane reușind să înscrie nu mai puțin de 67 de goluri, în primele două ligi, pentru Dunărea Călărași, Pandurii Târgu Jiu, Concordia Chiajna, Chindia Târgoviște și Gloria Buzău, dar și trei goluri în Cupa României.

Valentin Alexandru a reușit în ultimele două sezoane să promoveze de fiecare dată din liga secundă, mai întâi cu Dunărea Călărași, în sezonul 2017/2018, contribuind cu 24 de goluri, pentru ca în sezonul trecut să urce pe prima scenă cu Chindia Târgoviște.

„Sunt extrem de fericit să revin la Rapid, mi-am dorit foarte mult să intru în #FamiliaRapid, am ales cu sufletul, iar în vară sper să sărbătorim împreună promovarea”, a declarat noul atacant alb-vișiniu.

Carte de vizită

  • Data și locul nașterii: 17 septembrie 1991, Popești-Leordeni
  • Post: Atacant
  • Înălțime: 180 cm
  • Greutate: 74 kg
  • Valoare transfermarkt.com: 250.000 euro

Carieră:

  • 2019/2020: Gloria Buzău (L2) 19 meciuri / 10 goluri
  • 2018/2019: Chindia Târgoviște (L2) 11 meciuri / 3 goluri
  • 2018/2019: Dunărea Călărași (L1) 9 meciuri / 1 gol
  • 2017/2018: Dunărea Călărași (L2) 33 meciuri / 24 goluri
  • 2016/2017: Concordia Chiajna (L1) 7 meciuri / 2 goluri
  • 2016/2017: Pandurii Târgu Jiu (L1) 9 meciuri / 2 goluri
  • 2015/2016: Dunărea Călărași (L2) 32 meciuri / 25 goluri
  • 2014/2015: Dunărea Călărași (L3) 9 meciuri / 21 goluri 
  • 2013/2014: Gloria Popești-Leordeni (L3) 
  • 2013/2014: ACS Buftea (L2) 11 meciuri / 2 goluri 
  • 2012/2013: CS Otopeni (L2) 10 meciuri / 3 goluri
  • 2011/2012: Victoria Brănești (L2) 14 meciuri / 2 goluri
  • 2010/2011: Juventus București (L2) 11 meciuri / 0 goluri
  • 2010/2011: Săgeata Năvodari (L2) 10 meciuri / 2 goluri

VIDEO

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top