Poziția oficială a clubului cu privire la comunicatul emis de Peluza Sud

iulie 21, 2025

În urma discuțiilor purtate între club, Jandarmerie și reprezentanții Peluzei Sud, s-a stabilit ca sectorul 106 să fie ocupat de galeria organizată, cu posibilitatea extinderii parțiale în sectorul 107, dacă va fi necesar.

Menționăm că sectorul 106 este singurul omologat ca zonă destinată galeriei pe partea sudică a stadionului. Solicitarea de a ocupa sectoarele 107 și 108 nu a putut fi acceptată, deoarece aceste zone nu sunt omologate pentru galerie, nefiind opozabile sectorului destinat galeriei oaspete.

Subliniem că nu este intenția clubului de a limita dreptul la exprimare sau de a îngrădi cultura tribunei. Din contră, clubul susține activ implicarea suporterilor și spectacolul din tribune, atâta timp cât se desfășoară în cadrul legal și în condiții de siguranță pentru toți participanții. Ca dovadă a respectului clubului față de suporteri și a relației armonioase cu grupările din Peluza Sud, în sezonul precedent, clubul a suportat amenzi la fiecare partidă în parte pentru existența unei galerii organizate în Peluza Sud.

Respectăm tradiția și pasiunea tuturor celor care pun suflet pentru Rapid și rămânem deschiși unui dialog constructiv.

Rapid va fi mereu al suporterilor săi, dar trebuie să funcționeze ca un club organizat, responsabil și corect față de toată comunitatea alb-vișinie.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#HaiRapid

Ultimele știri

Scroll to Top