RAPID FACE UN PAS MARE SPRE LIGA 1

mai 13, 2021

Rapid a obținut trei puncte uriașe în meciul cu Poli Timișoara, reușind să învingă cu 1-0 (0-0), într-o partidă contând pentru etapa a VIII-a a play-off-ului ligii secunde.

Timișorenii veneau la Buftea fără două piese importante, portarul Hindrich și atacantul Plazonja, în timp ce pentru Mihai Iosif singura absență era una mai veche, cea a lui Mircea Leasă.

Jocul a început echilibrat, prima fază de poartă venind abia după zece minute, când Rareș Ilie a șutat din afara careului, pe lângă poarta timișorenilor.

Adi Bălan a ratat o ocazie bună, în minutul 16, când Păduraru a avut o paradă excelentă, la lovitura de cap a nouarului giuleștean, din numai 6 metri.

Un minut mai târziu, Bocșan a făcut henț în careu, iar arbitrul i-a acordat Rapidului un penalty, eliminându-l pe  fundașul timișorean, cel care văzuse primul cartonaș galben cu doar un minut mai devreme.

Golgheterul Cătălin Hlistei a executat lovitura de pedeapsă, însă Păduraru a ghicit colțul și a parat, acesta fiind primul penalty ratat de Rapid în acest sezon.

În ciuda omului în minus, Poli a avut o șansă uriașă în minutul 20, atunci când Horațiu Moldovan a scos o minge grea, din postura de unu la unu cu Alex Munteanu.

În minutul 37, centrarea lui Hlistei l-a lovit în mână pe Pamfile, însă arbitrul nu a văzut un henț clar în careu, astfel că prima repriză s-a încheiat fără gol.

Rapid a ieșit motivată să înscrie de la cabine, dar Sefer și Jorza au ratat două șanse bune de a deschide scorul.

În minutul 65, Rareș Ilie i-a întors mingea lui Toni Sefer, iar șeptarul rapidist a prins o „ghiulea” de la 25 de metri, fix în vinclul porții timișorene.

Până la finalul partidei, Bălan și Ursu au ratat ocazii mari de a închide jocul, iar Radunovic a avut șansa egalării, însă Horațiu Moldovan a fost providențial.

Fluierul de final al arbitrului Ionuț Coza a adus victoria uriașă a Rapidului, victorie ce îi duce pe băieții lui Mihai Iosif la cinci puncte de ocupanta locului 3, CS Mioveni, și tot mai aproape de promovarea în Liga 1.

În etapa viitoare, Rapid va primi vizita Universității Craiova, luni, de la ora 21:00, la Buftea, oltenii devenind, matematic, prima formație promovată din Liga 2, după remiza cu Csikszereda.

FINAL DE JOC, DECLARAȚII: Mihai Iosif, Horațiu Moldovan, Antonio Sefer, Victor Angelescu și Bogdan Barbu

REZUMATUL MECIULUI RAPID – POLI TIMIȘOARA

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top