RAPID – FARUL 1-2, ÎN PRIMUL MECI DIN PLAY-OFF

martie 15, 2024

Rapid a pierdut primul meci din Play-Off, 1-2 (0-1), pe teren propriu, cu Farul Constanța.

Cu o parte din sectoare închise, după derby-ul cu FCSB, stadionul Giulești a avut toate locurile disponibile ocupate.

Prima mare ocazie a jocului i-a aparținut lui Florent Hasani, însă șutul kosovarului a fost respins în corner de Buzbuchi.

În minutul 23, Luis Munteanu l-a învins pe fostul său coechipier Marian Aioani, după o pasă a lui Grameni, deschizând scorul.

Hasani a trecut pe lângă egalare, dar șutul său a fost deviat în corner de Popescu.

Până la finalul primei reprize, Aioani s-a revanșat, scoțând din fața lui Vînă, scăpat singur cu portarul Rapidului.

În startul reprizei secunde, „capul” lui Rrahmani a trecut de puțin pe lângă poarta lui Buzbuchi.

La zece minute de la reluare, Munteanu a majorat diferența, reușind dubla, după o pasă a lui Cojocaru.

Răzvan Oaidă a văzut cel de-al doilea cartonaș galben în minutul 67, după un fault la mijlocul terenului, fiind eliminat.

În zece oameni, Rapid a continuat atacurile, însă Kiki a blocat șutul lui Petrila, din marginea careului.

„Lewa” Rrahmani a avut o ocazie uriașă, din 6 metri trimițând peste poartă, după centrarea lui Albu.

După bara lui Vînă, Paul Iacob a primit un cot de la Rivaldinho, în careu, iar arbitrul Găman a acordat penalty. După patru minute de proteste, Albion Rrahmani a transformat lovitura de pedeapsă și a devenit golgheterul SuperLigii, cu 14 goluri.

Burmaz a avut ultima șansă de a egala, în cel de-al optulea minut din prelungiri, iar Farul a obținut victoria în Giulești.

Urmează pauza datorată meciurilor echipelor naționale, iar pe 30 martie Rapid se va deplasa la Craiova, pentru partida cu Universitatea.

RAPID

Aioani – Braun, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, R. Bădescu (70 Borza) – Oaidă, Hromada (46 Al. Albu) – Krasniqi (63 Bamgboye), Hasani (46 Petrila), Papeau (63 Burmaz) – Rrahmani. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Rezerve neutilizate: V. Drăghia – Onea, I. Cristea, D. Grigore, Djokovic, El Sawy, C. Cîrjan. 

FARUL

Buzbuchi – K. Boli, M. Popescu, G. Marins (90 Al. Stoian), C. Ganea – Vînă, Queiros, Grameni (90 Dănuleasa) – I. Cojocaru (75 L. Andronache), L. Munteanu (75 Rivaldinho), R. Deaconu (70 D. Kiki). Antrenor: Gheorghe Hagi. 

Rezerve neutilizate: Ș. Mușat – D. Grosu, Casap, N. Popescu, C. Budescu, L. Banu.

STATISTICI: RAPID – Farul 

  • Posesie:  54 % 46 
  • Ocazii de gol: 17-17
  • Șuturi pe poartă: 4-4
  • Șuturi la poartă: 6-7
  • Cornere: 10-1
  • Atacuri periculoase: 55-35
  • Cartonașe roșii: 1-0
  • Cartonașe galbene: 5-4 (Oaidă x2, Bamgboye, Săpunaru, Braun / Buzbuchi, Rivaldinho, Queiros, Marins)
Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top