RAPID II PIERDE LA TUNARI, FĂRĂ 10 JUCĂTORI

noiembrie 14, 2020

Formația secundă a Rapidului a încheiat anul cu o înfrângere, 0-1 (0-0), la Tunari, într-un meci în care nu s-a putut baza pe 10 jucători și pe antrenorul principal.

Fără șapte jucători, depistați pozitiv cu Covid-19, și trei convocați la echipa mare (Catrici, Ghineț și Finica), dar și fără Mihai Iosif, cel care pregătește meciul cu Farul, tinerii noștri au prestat un joc foarte bun, mai ales în prima repriză.

Antonio Bradu a fost ghinionistul zilei, două dintre șuturile de la distanță ale mijlocașului giuleștean lovind bara porții ilfovene.

Singurul gol al partidei a venit la doar câteva secunde de la reluare, atunci când, în urma unui corner, Seymour a înscris din careul mic.

Din cauza numeroaselor absențe, Gabi Stoica, secundul lui Mihai Iosif, a fost nevoit să apeleze la trei jucători extrem de tineri, David Liță, fiul fostului „bancar” Cătălin Liță, și David Iordache, ambii de 16 ani, dar și un alt David, Avanu, cel care a împlinit zilele trecute 17 ani, acesta din urmă prinzând ultimele 5 minute.

Rapid II încheie prima parte a sezonului pe locul 8, dar distanța față de podium este de numai șase puncte, urmând a debuta în 2021, pe 13 martie, pe teren propriu, contra Metalului Buzău.

RAPID

Al. Bădescu – Amet (A. Nae ’56), Ignat (cpt.), G. Neacșu, Ad. Grigore (Avanu ’85) – Al. Gheorghe, Bradu, Fică – Ad. Nițu (G. Toma ’66), N. Georgescu, Al. Despa. Antrenor: Mihai Iosif. 

CS TUNARI

Slabu – Ciortan, C. Tudose, N. Filip (cpt.), Seymour (Ghile ’87) – Al. Potecea, Barabas, Osca, I. Popa – Neg (E. Diaconu ’64), Godin (R. Mocanu ’71). Antrenor: Ștefan Odoroabă.

Meciul a fost transmis, în direct, pe Rapid TV:

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top