RAPID ÎNVINGE ANTALYASPOR, ÎN DEPLASARE

Rapid a încheiat cantonamentul din Antalya cu o victorie, în cel mai important meci al perioadei de pregătire, 1-0, împotriva ocupantei locului 9 în Superliga turcă, Antalyaspor, chiar pe terenul de la baza alb-roșiilor.

Rapid a jucat extrem de curajos, de la egal la egal cu o echipă care chiar dacă nu a folosit mulți jucători din prima echipă, a aliniat totuși o formație redutabilă.

Prima repriză a fost echilibrată, fiecare echipă ratând câte o ocazie mare, la cabine intrându-se fără gol marcat.

După pauză, Rapid a devenit tot mai agresivă, iar în minutul 72, Gabriel Toma a deschis scorul, după o centrare excelentă a lui Adrian Grigore, de pe partea dreaptă, în urma unei scheme lucrate la antrenament.

Două minute mai târziu, fază aproape identică, cu Vlada la serviciu și Hlistei la finalizare, însă golul a fost anulat eronat de arbitru.

Până la final, Toma a mai trecut de două ori pe lângă majorarea scorului, însă rezultatul a rămas nemodificat, iar Rapid a obținut cea de-a șaptea victorie consecutivă din meciurile amicale.

Daniel Pancu și Nicolae Grigore au folosit echipa: Drăghia (61′ Ciuculescu) – Băjan (46′ A. Grigore), Iacob (81′ Neacșu), B. Manole (81′ Catrici), Demici (46′ Oanea) – Cârstocea (61′ Duriță), Jorza – Hlistei (81′ Turbatu), Drăghiceanu (61′ Toma), Goge (61′ Babaua) – Matulevicius (46′ Vlada).

Delegația Rapidului se va întoarce în țară joi, 14 februarie, în jurul orei 16.