RAPID ÎNVINGE CFR CLUJ, CU 3-1

septembrie 26, 2023

Rapid a reușit să câștige derby-ul „feroviar”, 3-1 (1-1), contra fostei campioane a României, CFR Cluj, în runda a zecea a SuperLigii.

„Giuleștiul” a fost din nou arhiplin, toate biletele fiind din nou vândute, iar atmosfera a fost incendiară.

Pe acest val de energie venit din tribune, Rapid a obținut un penalty foarte repede, după numai cinci minute, atunci când Funsho Bamgboye a fost faultat în careu de Cvek. Albion Rrahmani a executat lovitura de pedeapsă, portarul Sava a parat în primă fază, însă atacantul nostru a urmărit și a deschis scorul.

În minutul 10, oaspeții au reușit egalarea, centrarea lui Camora fiind reluată în plasă de fostul jucător al Rapidului Ciprian Deac.

Până la pauză, Bîrligea a fost blocat de Horațiu Moldovan, aflat la meciul 100 pentru Rapid, iar Alex Ioniță nu l-a putut învinge pe Sava, dintr-o poziție bună.

Prima parte s-a încheiat cu șutul bun al lui Alex Albu, de la 30 metri, puțin peste poarta clujeană.

Rapid a ieșit foarte montată de la cabine, iar Cristi Săpunaru a avut o mare ocazie după numai trei minute, lovitura sa de cap fiind scoasă din fața porții de Bîrligea.

La șase minute de la reluare, Alex Ioniță a pasat superb, cu călcâiul, iar Albion Rrahmani l-a învins din nou pe Sava, reușind cel de-al șaselea gol în patru meciuri.

A urmat o șansă uriașă pentru Bamgboye, nigerianul șutând peste poartă din poziție de unu la unu cu portarul advers, după o pasă foarte bună a atacantului kosovar.

„Asediul” a continuat la poarta clujenilor, iar Rrahmani a fost aproape de hattrick, însă șutul său, după ce a driblat portarul, a fost scos inextremis de pe linia porții de către Ajeti.

Alex Albu l-a pus din nou la încercare pe goalkeeperul CFR-ului, cel mai bun jucător al oaspeților, acesta reușind să scoată senzațional și un șut în forță a lui Rrahmani. Au fost cinci ocazii mari în decurs de numai 7 minute, la poarta clujenilor.

În minutul 71, foștii jucători ai lui CFR, Braun și Petrila au contribuit la golul trei. Christopher a centrat bine de pe partea dreaptă, Rrahmani a deviat ușor balonul, iar Claudiu Petrila a împins mingea în plasă, cu capul, din trei metri.

Finalul partidei a adus o victorie clară a Rapidului, giuleștenii învingând fără drept de apel CFR-ul. În urma acestui succes, Rapid a revenit pe podium, depășind la golaveraj Universitatea Craiova.

Pentru echipa noastră urmează două partide în această săptămână, ambele în deplasare. Joi seara, Rapid va debuta în grupele Cupei României, la Botoșani, iar duminică, la Sibiu, va întâlni Hermannstadt, formația antrenată de Marius Măldărășanu, în etapa #11 a SuperLigii.

RAPID

H. Moldovan – Braun (87′ Onea), Săpunaru (cpt.), P. Iacob, Borza – Al. Albu, Emmers (90+3′ Valle) – Bamgboye, Al. Ioniță II (81′ Cîrjan), Petrila (87′ Pănoiu) – Rrahmani. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Rezerve neutilizate: Drăghia – I. Cristea, R. Bădescu, Papeau, Al. Stan.

CFR CLUJ

R. Sava – V. Mogoș, Ajeti, Kresic, Camora (cpt.) – Cvek, Tachtidis (70′ R. Filip), C. Deac (62′ E. Krasniqi) – Bîrligea (62′ Jefte Betancor), Juricic (46′ Otele), Avounou (76′ L. Mihai). Antrenor: Andrea Mandorlini.

Rezerve neutilizate: Hindrich – A. Fica, M. Ilie, Z. Morgan.

STATISTICI: RAPID – CFR CLUJ
  • Posesie: 49 % 51
  • Ocazii de gol: 21-15
  • Șuturi pe poartă: 7-9
  • Șuturi pe lângă poartă: 14-6
  • Cornere: 10-2
  • Atacuri periculoase: 80-76
  • Cartonașe galbene: 2-2 (Petrila ’45+4, Al. Albu ’90+6 / Juricic ’23, Avounou ’75)

 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top