Rapid a continuat seria meciurilor amicale disputate la baza Coresi cu o victorie importantă, mai ales din punct de vedere al moralului, împotriva unei echipe foarte bune, ce luptă pentru promovarea în Liga 1, Chindia Târgoviște.
Pe o vreme însorită, Daniel Pancu a menajat o parte din jucători, unii dintre ei având ușoare probleme de sănătate, în special răceli, iar alții au mers la vizita medicală.
Astfel, fără Vlada, Voicu, Duriță, Demici sau Drăghiceanu, dar cu o parte a galeriei în spate, zgomotoasă ca de obicei, Rapid a început curajos, dând o replică foarte bună formației lui Viorel Moldovan.
În prima repriză, jocul a fost echilibrat, ambele echipe ratând câte o bună ocazie de a deschide scorul, însă nimeni nu a reușit să înscrie.
La pauză, antrenorul Rapidului l-a introdus pe Lucian Goge, cel care a dinamizat jocul ofensiv al giuleștenilor, iar în minutul 59, Cătălin Hlistei a reușit un gol de generic, finalizând cu o “foarfecă” laterală, după un corner executat de pe partea dreaptă.
Șase minute mai târziu, Rapid și-a dublat avantajul în urma unei acțiuni colective, la capătul căreia Goge a marcat cu un șut la colțul lung, din interiorul careului.
Oaspeții, deși au avut toate piesele grele în teren, printre care Valentin Alexandru, Cherchez, Dudea, Novac sau Neicuțescu, nu au reușit să îi învingă pe cei doi portari ai Rapidului, Drăghia și Ciuculescu având câteva parade spectaculoase.
Finalul jocului a adus în teren foarte mulți juniori la echipa noastră, Daniel Pancu oferindu-i șansa debutului unui alt copil de la Centrul de Performanță Rapid, atacantul Coman, intrat în locul lui Hlistei, pe lângă Toma, Niță, Ghiță sau Deaconescu, cei care au îmbrăcat deja tricoul echipei mari.
Rapid va pleca vineri în cantonamentul din Antalya, unde va sta 14 zile, urmând să dispute cel puțin cinci meciuri amicale.
RAPID
Drăghia (46′ Ciuculescu) – Băjan, Iacob, Catrici (46′ Neacșu), Oanea (85′ Deaconescu) – Cârstocea, Jorza (85′ Șt. Ghiță), Turbatu (46′ Goge) – A. Grigore (65′ G. Toma), Matulevicius (75′ Ant. Niță), Hlistei (85′ Coman).