RAPID ÎNVINGE CIUCUL ȘI SE DISTANȚEAZĂ DE LOCUL 3

mai 2, 2021

Rapid a obținut o victorie extrem de importantă în lupta pentru primele două locuri ale ligii secunde, 2-0 (1-0), contra formației FK Csikszereda.

Pe stadionul de la Mogoșoaia, Rapid avea nevoie de un succes pentru a se depărta de CS Mioveni, ocupanta locului 3, însă adversarii veneau cu un moral bun, după ce învinseseră cu 3-1, la Buftea, în urmă cu doar două luni, în sezonul regular.

Oaspeții au început în forță, cu un șut puternic de la distanță, puțin pe lângă poarta lui Moldovan, iar Jebari și Pinter l-au pus și ei la încercare pe portarul rapidist.

În minutul 17, Rareș Ilie a pătruns în careu, a fost faultat de Csuros, iar Cătălin Hlistei a punctat din nou, de la punctul cu var, deschizând scorul pentru băieții lui Mihai Iosif.

Ocaziile s-au împărțit până la pauză, însă tabela a rămas neschimbată, 1-0.

În repriza secundă, Rapid a intrat mult mai montată și a reușit un joc mult mai sigur, iar în minutul 66, la o pătrundere a lui Sefer pe partea stângă, șeptarul rapidist a pasat în fața porții, de unde Adrian Bălan a pus latul și a majorat diferența la 2-0.

Ciucanii s-au aruncat în atac, lăsând spații în defensivă, iar Ștefan Pănoiu sau Antonio Sefer au trecut pe lângă golul trei, mingea primului lovind bara, în timp ce șutul lui Toni a trecut milimetric pe lângă poarta lui Gyenge.

Fluierul de final a adus Rapidului trei puncte uriașe, ce le oferă giuleștenilor liniște de sărbători, având patru puncte avans față de CS Mioveni. Vineri, Rapid se va deplasa la Călărași, unde va întâlni Dunărea, de la ora 21:00.

RAPID

H. Moldovan – Goge, Dandea (cpt.), Nastos, Finica – B. Barbu (R. Lazăr 78′), R. Costin – Sefer, R. Ilie (Pănoiu 69′), Hlistei (O. Ursu 69′) – Ad. Bălan. Antrenor: Mihai Iosif.
Rezerve: Drăghia – I. Voicu, C. Ignat, Florică, D. Benzar, Al. Ioniță.

FK CSIKZEREDA

Gyenge – Takacs, Csonka (Meszaros 55′), Apro, Bor – L. Bara, Csuros (cpt.) – Pinter (Bauza 47′), Jebari (Gergely 73′), Schieb – T. Suciu (Rotar 73′). Antrenor: Valentin Suciu
Rezerve neutilizate: Karacsony – Palmeș, Savin, Szondi, Botorok.

DECLARAȚIA LUI MIHAI IOSIF, LA FINALUL PARTIDEI

MESAJUL RAPIDIȘTILOR PENTRU SUPORTERI

REZUMATUL MECIULUI RAPID – CSIKSZEREDA 2-0

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top