RAPID ÎNVINGE FCSB, ÎN DEPLASARE

noiembrie 6, 2023

Rapid a câștigat derby-ul bucureștean contra liderului, FCSB, cu 2-1 (2-0), în ultima etapă a turului SuperLigii României.

Pe Arena Națională, în fața a 40.000 de spectatori, giuleștenii au obținut cea de-a treia victorie consecutivă împotriva roș-albaștrilor, după ce în Play-Off-ul sezonului trecut se impuseseră cu 2-0 și 5-1.

Cristiano Bergodi a avut câteva probleme de lot, neputând să se bazeze pe Albion Rrahmani, Claudiu Petrila, Xian Emmers și Kevin Soni, toți accidentați.

Prima parte a jocului nu a avut foarte multe ocazii mari de gol, însă a fost una extrem de încinsă, atât în teren, cât și în tribune.

Scorul a fost deschis în minutul 39, atunci când Jayson Papeau a primit o pasă de la Borja Valle, l-a driblat pe Pantea și l-a învins pe Tîrnovanu, cu un șut puternic, la colțul scurt. A fost cel de-al doilea gol al sezonului pentru francez, după cel marcat la Mediaș, contra Universității Cluj.

Alexandru Băluță a avut cea mai mare șansă de gol a FCSB-ului, lovitura sa de cap trecând puțin pe lângă poarta lui Horațiu Moldovan.

În prelungirile primei reprize, Rapid și-a mărit avantajul. Cornerul executat de Borja, aflat la cea de-a doua pasă de gol, a fost transformat de Paul Iacob, cu un șut puternic, din centrul careului, fără șanse pentru goalkeeperul gazdelor. Trei din cele patru goluri marcate de Iacob pentru Rapid au fost reușite contra FCSB-ului.

Cele două echipe au intrat la cabine cu un avantaj de două goluri în favoarea Rapidului. Atitudinea galeriei gazdă a fost una extrem de necivilizată, cu numeroase scandări rasiste, dar și bannere jignitoare, afișate în peluza fecesebistă.

Împinși de la spate de energia primită de la propriii suporteri, rapidiștii au făcut o repriză secundă extrem de bună din punct de vedere tactic, reușind să închidă foarte bine culoarele către poarta lui Horațiu Moldovan.

Singura „scăpare” a venit în minutul 66, atunci când camerunezul Joyskim Dawa a marcat golul de onoare al gazdelor, cu capul, în urma unei lovituri de colț executate de Radunovic.

La faza următoare, Funsho l-a „întins” pe Tîrnovanu, însă portarul gazdelor a respins șutul în forță al nigerianului.

Până la finalul jocului, cele două echipe nu au mai creat ocazii mari, giuleștenii conservând avantajul de pe tabelă. O victorie importantă pentru Rapid, care se apropie la numai două puncte de FCSB.

În prima etapă din returul sezonului regular, băieții lui Cristiano Bergodi se vor deplasa la Sf. Gheorghe, unde vor întâlni Sepsi OSK, vineri seara.

RAPID

H. Moldovan – Braun, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, Borza – Al. Albu, Oaidă (89′ I. Cristea) – Bamgboye, Al. Ioniță II (75′ Kait), Papeau (80′ Onea) – B. Valle. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Rezerve neutilizate: Drăghia – D. Grigore, Pănoiu, Cîrjan, El Sawy, Al. Stan.

FCSB

Tîrnovanu – Pantea (55′ V. Crețu), Ngezana, Dawa, Radunovic – Ov. Popescu (46′ Oct. Popescu), Ad. Șut, D. Olaru – Al. Băluță (84′ Miculescu), Compagno (46′ D. Rotariu), Fl. Coman. Antrenor: Elias Charalambous.

Rezerve neutilizate: A. Vlad – Cr. Ganea, Djokovic, Haruț, M. Lixandru.

STATISTICI: FCSB – RAPID
  • Posesie: 60 % 40
  • Ocazii de gol: 12-9
  • Șuturi pe poartă: 7-5
  • Șuturi pe lângă poartă: 5-4
  • Cornere: 5-2
  • Atacuri periculoase: 91-50
  • Cartonașe galbene: 4-3 (Ov.Popescu ’25, Pantea ’33, Oct.Popescu ’90+6, Crețu ’90+6 / Oaidă ’35, Papeau ’77, Bergodi ’90+5)

 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top