Rapid a așteptat 17 zile pentru a evolua din nou un meci oficial, după ce partidele cu UTA și Dunărea Călărași au fost amânate la cererea adversarilor.
În Regie, pe un stadion plin, Rapid a primit vizita eternei rivale Petrolul Ploiești, după patru ani în care ambele echipe au trecut prin vremuri grele.
Daniel Pancu a avut câteva absențe importante, Marian Drăghiceanu și Saifeddine Alami fiind accidentați, iar Cătălin Oanea a fost suspendat, astfel încât l-a titularizat pe Lucian Goge pe postul de fundaș stânga.
Prima repriză a fost jucată mai mult la mijlocul terenului, oaspeții fiind mai periculoși, având două șanse de gol, în timp ce Rapid a replicat prin Amir Jorza, cel care a ratat o șansă foarte mare, din centrul careului.
Pancone a mutat la pauză, aruncându-i în luptă pe Alin Cârstocea, revenit după trei luni de accidentare, și Cătălin Hlistei, în locul lui Jorza și Dulca.
Sefer a scăpat singur cu portarul Avram, însă acesta din urmă a prins mingea din picioarele șeptarului nostru.
Bogdan Manole a dezghețat tabela, în minutul 80, atunci când Sefer a centrat din corner, iar fundașul nostru central s-a înălțat imperial deasupra tuturor și a înscris cu o lovitură puternică de cap. 1-0! Și tribunele rapidiste au luat foc.
Rapid a reușit să împingă jocul, astfel că finalul nu a adus un forcing al oaspeților, iar giuleștenii au câștigat trei puncte extrem de importante, ce urcă pe poziția a patra, la șase puncte în spatele primelor două clasate, Turris și Mioveni, însă cu două meciuri în minus.
Pentru Rapid urmează o deplasare la Miercurea Ciuc, unde va întâlni Csikszereda, sâmbătă, la ora 16:00, în etapa a XIII-a.
RAPID
Al. Tătaru – I. Voicu (cpt.), B. Manole, Mallo, Goge – Jorza (Cârstocea ’46), Piriz, Djuric (Roskopf ’71) – Sefer, Labeau, A. Dulca (Hlistei ’46)
Antrenor: Daniel Pancu
PETROLUL
R. Avram – Bărboianu, A. Olaru, A. Manolache, Ţicu – Al. Munteanu (G. Deac ’63), Cioinac, Mihăescu, A. Zaharia (Gnabouyou ’82) – Arnăutu (Blănaru 7’3), Younes Hamza (cpt.)
Antrenor: Flavius Stoican