Rapid a câștigat derby-ul alb-vișiniu, 2-1 (1-1), contra campioanei CFR Cluj, în prima etapă din returul SuperLigii!
Pe un stadion arhiplin, așa cum s-a obișnuit pe Giulești, Rapid a confirmat forma excelentă arătată în ultimele partide și a reușit să se apropie din nou la cinci puncte de Farul Constanța.
Înainte de startul meciului a avut loc un moment emoționant, în care primul lider de galerie al Rapidului, Mache, a fost ovaționat la scenă deschisă de întregul stadion.
Jocul a început cu oaspeții având prima ocazie de gol a partidei, în minutul 3, atunci când lovitura de cap a lui Yuri a fost respinsă în corner de Albu.
În minutul 32, portarul Scuffet l-a busculat în careu pe Kevin Luckassen, iar arbitrul Popa a acordat penalty.
Căpitanul Cristi Săpunaru și-a asumat executarea loviturii de pedeapsă și a reușit deschiderea scorului, acesta fiind la cel de-al doilea gol consecutiv, după golul contra Farului.
Alex Ioniță putea majora diferența în prelungirile primei reprize, atunci când singur cu portarul italian nu a reușit să înscrie.
La nouă minute de la reluare, croatul Muhar s-a înălțat în careu, în urma unui corner executat de Deac, și a reușit egalarea.
În minutul 68, Onea a centrat în careu, Marko Dugandzic a fost ținut de Andrei Burcă, iar centralul Popa a acordat un nou penalty pentru Rapid.
De această dată, croatul a executat și a readus bucuria în tribunele pline ale Giuleștiului. 2-1! Dugandzic a marcat cel de-al patrulea gol al sezonului.
Mattias Kait a avut șansa golului trei, însă șutul său de pe partea dreaptă a fost deviat în bară de un jucător clujean.
Finalul a adus cele trei puncte în Giulești, Rapid obținând o victorie extrem de importantă, înainte de partida cu FCBS. Duminica viitoare, de la ora 21:00, pe Arena Națională, rapidiștii vor da piept cu echipa antrenată de Nicolae Dică.
Băieții lui Adrian Mutu ocupă locul doi, cu 32 de puncte, cu cinci mai puține decât liderul Farul Constanța. CFR Cluj a rămas pe locul 3, cu 28 de puncte, însă cu două meciuri mai puțin decât Rapidul, restanțele cu Hermannstadt și FCSB:
RAPID
H. Moldovan – Onea, Săpunaru (cpt.), D. Grigore, J. Morais – Kait, Al. Albu, Emmers – Sefer, Luckassen (90 Vojtus), Al. Ioniță (63 Dugandzic). Antrenor: Adrian Mutu.
Rezerve neutilizate: Drăghia – C. Ignat, P. Iacob, Crepulja, F. Ștefan, Pănoiu, A. Ciobanu
CFR CLUJ
Scuffet – C. Manea, Yuri Matias (43 Kolinger), A. Burcă, Braun – N. Boateng, Muhar, Bordeianu (72 Janga) – Petrila (46 Birligea), Malele, C. Deac (78 Roger). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: Bălgrădean – R. Bălan, Cvek, Mistrati, Hoban
Pre-match: RAPID – CFR CLUJ
Pauză: RAPID – CFR CLUJ 1-1
Final: RAPID – CFR Cluj 2-1
Rezumatul meciului RAPID – CFR Cluj 2-1