RAPID ÎNVINGE LA REȘIȚA, 2-1

septembrie 1, 2019

Rapid a obținut o victorie importantă în etapa a V-a a ligii secunde, 2-1, la Reșița, contra CSM-ului, echipă ce avea două victorii consecutive „acasă”.

Daniel Pancu nu s-a putut baza pe câțiva jucători accidentați, Alin Cârstocea, Alex Catrici și Marian Drăghiceanu, pe Rareș Lazăr, suspendat, dar nici pe noile achiziții, Geani Crețu și Saiffedine Alami.

Cu tribunele stadionului Mircea Chivu pline, aproximativ 7500 de oameni luând calea arenei reșițene, Rapid s-a văzut condusă din minutul 19, atunci când Marco Ehmann a marcat după o lovitură de colț.

Tot Ehmann a fost în prim plan în minutul 25, atunci când l-a faultat pe Brighton Labeau din postura de ultimul apărător și a văzut direct cartonașul roșu.

Antonio Sefer a încercat de două ori poarta adversă de la distanță, gazdele au fost și ele aproape de gol, mingea lovind transversala lui Tătaru.

În minutul 40, Roskopf a avut o acțiune foarte bună pe partea stângă, i-a centrat perfect lui Sandro Djuric, iar austriacul nostru a înscris cu o lovitură de cap, primul său gol oficial pentru Rapid, stabilind și rezultatul primei reprize, 1-1.

Repriza secundă s-a disputat într-un singur teren, cel al gazdelor, rapidiștii dominând cea de-a doua parte a meciului, iar nou-intratul Gabriel Dodoi, în două rânduri, dar și Roskopf, cu o ratare, au anunțat golul izbăvitor.

Plecat din piciorul lui Djuric, cel care a inversat rolurile cu atacantul argentinian, dar și cu ajutorul lui Bogdan Manole, cel care a prelungit cu capul o lovitură de colț, golul secund a fost reușit de către Roskopf, care aduce a doua victorie consecutivă, înscriind golul decisiv.

Rapid învinge la Reșița și urcă pe poziția a cincea, la cinci puncte în spatele liderului Turris Turnu Măgurele.

În următoarea etapă, Rapid primește, în Regie, vizita Viitorului Pandurii Târgu Jiu, ocupanta locului 9, sâmbătă, 7 septembrie.

RAPID

Al. Tătaru – I. Voicu, B. Manole, Mallo, Oanea – Jorza, Djuric – Sefer (67′ Pănoiu), Roskopf, Hlistei (79′ Goge) – Labeau (60′ Dodoi).

CSM REȘIȚA

Zimmermann – Banac, Vlădia, Ehmann, Vădrariu – Danci, C. Cristea – Săulescu (74′ Velici), Poiană, Dat (90′ An. Rus) – D. Ene (53′ M. Coman).

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top