RAPID, O ECHIPĂ MODEL

mai 17, 2019

Chiar dacă a promovat matematic în liga secundă, după meciul cu Slobozia, Rapid a continuat seria victoriilor, reușind să învingă ACS Înainte Modelu, în penultima etapă a campionatului.

În debutul rundei a 29-a, Rapid s-a deplasat pe terenul unei echipe imprevizibile, ocupanta locului 7, lăsând la București câțiva oameni importanți, ca Voicu, Vlada, Iacob, Drăghiceanu, Jorza, Manole sau Demici.

Prima parte a reprizei întâi a fost echilibrată, cele două formații nereușind să își creeze șanse mari de gol până în minutul 22, atunci când gazdele au trecut pe lângă deschiderea scorului.

Ocazia Modelului s-a răzbunat la următoarea fază, când Adrian Grigore, în premieră căpitan, a centrat perfect pentru Deivydas Matulevicius, iar atacantul lituanian a punctat cu un șut pe jos.

Rapid a continuat să atace și a trecut pe lângă majorarea diferenței după o ratare a lui Robinho, din poziție centrală, însă rezultatul primei reprize a fost egal, deoarece George Dobre a înscris în minutul 41, în urma unui corner la care apărarea rapidistă nu s-a poziționat bine.

La doar șapte minute de la reluare, Rapid a revenit la conducere, în urma unei faze lucrate de Matulevicius și finalizată de Robinho, aflat la cel de-al optulea gol stagional.

Avantajul giuleștenilor nu a fost de lungă durată, gazdele egalând pentru a doua oară după numai trei minute, prin Alex Mitu, fostul atacant al Rapidului, cel care a marcat din centrul careului.

Rapid a ratat câteva ocazii uriașe, prin Cârstocea, Goge, Matulevicius sau debutantul de numai 17 ani Nichifor Georgescu, iar când toată lumea se pregătea de o remiză, Cătălin Hlistei i-a pasat excelent lui Antonio Sefer, iar mijlocașul rapidist a adus victoria Rapidului la ultima fază a jocului, 3-2, sărbătorind apoi cu frumoasa galerie venită din Capitală, ce a făcut din nou spectacol.

Băieții lui Daniel Pancu își măresc astfel avantajul la 11 puncte față de CS Afumați și se pregătește de ultimul meci al sezonului, pe 26 Mai, în Regie, cu Axipolis Cernavodă.

RAPID

Ciuculescu – Băjan, Catrici, Neacșu, Oanea – Duriță (80′ Pănoiu), Cârstocea – A. Grigore (55′ Sefer), Robinho (58′ Hlistei), Goge (69′ Georgescu) – Matulevicius.

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top