RAPID PIERDE CLAR ÎN GIULEȘTI: 1-4, CU CFR

aprilie 7, 2024

Rapid continuă seria rezultatelor negative în Play-Off, ajungând la trei înfrângeri consecutive în această fază a competiției, după 1-4 (0-4) contra lui CFR Cluj.

La startul meciului, CFR și Rapid ocupau locurile 3 și 4, la egalitate de puncte, clujenii venind însă după o eliminare rușinoasă din Cupa României, după un 0-4 pe terenul Corvinului, la mijlocul săptămânii.

De cealaltă parte, Rapid beneficia de un stadion plin, toate biletele fiind vândute, iar în lot reveneau Răzvan Oaidă și Ermal Krasniqi. CFR avea un antrenor nou, după demisia lui Adrian Mutu, iar la mijloc lipsea Tachtsidis, cel care a văzut cartonașul roșu în meciul de la Hunedoara.

  • partida a fost precedată de un moment festiv, căpitanul Cristian Săpunaru primind din partea primului său antrenor, Aurel Măndoiu, un tricou cu numărul 200, totalul jocurilor adunate de „Săpun” în tricoul alb-vișiniu.  

Din păcate, în teren lucrurile au stat rău pentru cei aproximativ 12.000 de oameni ce au luat calea Giuleștiului.

Prima repriză a avut o desfășurare incredibilă, clujenii reușind să înscrie de patru ori, Daniel Bîrligea marcând un hattrick, în minutele 3, 8 și 37. În primul minut din prelungiri, Cristian Manea a punctat și el, stabilind un scor neverosimil la pauză: Rapid – CFR 0-4!

  • Ciprian Deac (38 de ani), fostul mijlocaș al Rapidului, a oferit două pase de gol, la primele reușite ale lui Bîrligea. 

Cristiano Bergodi a făcut trei modificări la cabine, iar giuleștenii au reușit în partea secundă să micșoreze diferența, prin Albion Rrahmani (’81), cel care a urmarit mingea respinsă de Sava, după șutul lui Hasani.

  • Rrahmani a marcat cel de-al 15-lea gol al sezonului, urcând pe primul loc în clasamentului golgheterilor, la egalitate cu F. Coman

În ciuda unei posesii superioare și a unor statistici favorabile, Rapid a pierdut fără drept de apel jocul din Giulești, rămânând cu 28 de puncte, la fel ca la startul Play-Off-ului, în timp ce clujenii au ajuns la 31 de puncte.

În meciul următor, rapidiștii vor evolua tot în fața propriilor suporteri, luni, pe 15 aprilie, contra lui Sepsi OSK, ocupanta locului 6.

  • 8 goluri a primit Rapid în cele trei meciuri disputate în Play-Off

RAPID

Aioani – Braun, Săpunaru (cpt.), I. Cristea, R. Bădescu (46′ A. Borza) – Bamgboye (63′ Krasniqi), Djokovic (46′ Oaidă), Al. Albu, Papeau (46′ Petrila) – A. Rrahmani, Burmaz (70′ Hasani). Antrenor: Cristiano Bergodi. 

Rezerve neutilizate: Drăghia – D. Grigore, Onea, P. Iacob, Hromada, Cîrjan, Emmers.

CFR CLUJ

Sava – Abeid (86′ Camora), M. Ilie, Boben, C. Manea (78′ Aussi) – Avounou (73′ El Kaddouri), Muhar – Deac (cpt.), K. Keita, Otele (86′ Serebe) – Bîrligea (73′ P. Michael). Antrenor: Ovidiu Hoban.

Rezeve neutilizate:  Hindrich, Racasan – A. Radu, R. Filip, A. Fica.  

STATISTICI: RAPID – CFR Cluj

  • Posesie:  58 % 42 
  • Ocazii de gol: 22-10
  • Șuturi pe poartă: 6-6
  • Șuturi la poartă: 7-2
  • Cornere: 3-4
  • Atacuri periculoase: 59-41
  • Cartonașe roșii: 0-0
  • Cartonașe galbene: 1-3 (Oaidă ’54 / Keita ‘35, Muhar ’48, Boben ’58)
Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top