RAPID RATEAZĂ PROMOVAREA, DUPĂ O REMIZĂ CU TURRIS

Rapid nu a reușit minunea în ultima etapă a play-off-ului, ratând promovarea în Liga 1, după o remiză, 1-1 (0-0), contra lui Turris Turnu Măgurele.

În Regie, Rapid avea nevoie de o victorie împotriva teleormănenilor, combinată cu victoriile echipelor oaspete din celelalte două jocuri ale etapei, Argeș – UTA și Mioveni – Petrolul.

Cu toate acestea, oaspeții de la Turris au venit în Regie cu gândul victoriei, care i-ar fi dus direct în Liga 1, astfel că jocul a fost care pe care.

După o primă repriză echilibrată, în care Lucian Goge a trecut pe lângă deschiderea scorului, șutul său fiind parat de David Duțu, un fost junior al Rapidului, scorul a fost deschis în minutul 61, atunci când Adrian Ionuț Voicu a șutat imparabil din lovitură liberă.

Rapid a încercat să întoarcă scorul, motivat și de faptul că Petrolul conducea la Mioveni, fapt ce ar fi dus echipa lui Dan Alexa la un joc de baraj, însă lipsa de claritate din atac a făcut ca egalarea să vină abia la ultima fază.

În minutul 97, Sefer a executat în zid o lovitură liberă de la 17 metri, mingea i-a revenit lui Jorza, cel care a înscris după o deviere a unui fundaș teleormănean, ce l-a derutat pe Duțu.

Acest rezultat a adus tristețea în ambele tabere, Turris, prin golul primit la ultima fază, ratând nu numai promovarea directă, ci și prezența la baraj.

RAPID

M. Popa – Bonnin (68′ I. Voicu ), A. Iacob, Mallo, Goge (c) (90′ G. Crețu) – R. Lazăr (64′ Drăghiceanu), Jorza – Sefer, Cârstocea, Hlistei – Labeau (46′ V. Alexandru). Antrenor: Dan Alexa.
Rezerve neutilizate: A. Tătaru, B. Manole, Djuric

TURRIS

D. Duțu – Buleică (90+2′ Nwabueze), Ispas, C. Pîrvulescu, F. Mitrea – S. Pană (c)(90+2′ Sălcianu), Cioinac – Haită (86′ R. Neacșu) – Tescan (60′ Serediuc), A. Voinea, Ad. Voicu. Antrenor: Erik Lincar.

Clasamentul final:

  1. UTA Arad – 30p (8-8)
  2. FC Argeș – 27p (7-6)
  3. CS Mioveni – 27p (5-6)
  4. Turris – 26p (5-5)
  5. Petrolul – 25p (4-4)
  6. FC Rapid – 25p (4-4)

UTA Arad și FC Argeș Pitești au promovat direct în Liga 1, în timp ce CS Mioveni va merge la baraj, unde va întâlni ocupanta locului 12 în prima ligă.