RAPID REMIZEAZĂ CU MIOVENI ȘI RĂMÂNE PE 2

aprilie 24, 2021

Rapid a încheiat la egalitate partida din ultima etapă a turului play-off-ului ligii secunde, 1-1 (1-0), cu CS Mioveni.

La primul joc pe stadionul din Mogoșoaia, Rapid și Mioveni își disputau locul secund, giuleștenii având un punct în fața argeșenilor.

Primul sfert de oră al partidei a adus un plus ofensiv pentru oaspeți, fără mari ocazii de gol, însă ușor, ușor, Rapid a pus stăpânire pe joc și a reușit o repriză foarte bună.

În minutul 18, Bogdan Barbu are prima șansă de a deschide scorul, după un șut de la distanță, mingea fiind respinsă greu de portarul Popescu.

A ieșit la rampă Toni Sefer, cel care mai intâi a avut o lovitură de cap peste poarta adversă, pentru ca apoi, în trei minute, să aibă trei ocazii mari. Mai întâi, portarul oaspeților a respins de sub bară în corner, iar la faza imediat următoare, Sefer a șutat în bara din dreapta porții lui Mioveni. Un alt minut mai târziu, șeptarul nostru și-a continuat duelul cu Iustin Popescu, execuția sa din marginea careului fiind respinsă cu greu în lateral de către portarul advers.

Finalul excelent de repriză a culminat cu înscrierea primului gol al partidei. Raul Costin centrează peste apărarea adversă, condusă de fostul rapidist Alex Iacob, Cătălin Hlistei preia superb pe piept și șutează fără speranțe pentru goalkeeperul argeșean.

Repriza secundă le-a permis oaspeților să păstreze mai mult mingea, însă șansele de gol le-au aparținut tot rapidiștilor, Cătălin Hlistei și Rareș Ilie încercându-l pe bravul Popescu, cel care a fost cel mai bun om al lui CS Mioveni.

În minutul 82, Gherghe a șutat slab de la 35 de metri, mingea s-a oprit în marginea careului la Bogdan Rusu, iar atacantul argeșean a înscris cu latul, fără șanse pentru Horațiu Moldovan.

Rapid s-a aruncat în atac, iar în penultimul minut de joc, Alex Iacob și Adi Bălan au avut un duel în careul oaspeților în urma căruia alb-vișiniii au cerut penalty, însă arbitrul nu a acordat nimic și jocul s-a terminat la egalitate, 1-1.

Acest rezultat menține Rapidul pe poziția secundă, la un punct în fața Mioveniului, și la două în spatele lui FCU Craiova, echipă ce va evolua luni la Călărași, în epilogul etapei.

Următorul meci al băieților lui Mihai Iosif se va disputa sâmbăta viitoare, pe teren propriu, cu FK Csikszereda, de la ora 20:00.

RAPID

H. Moldovan – Goge, Dandea (cpt.), Nastos, Finica – R. Costin, B. Barbu (R. Lazăr 63′) – Sefer, Pănoiu (R. Ilie 63′), O. Ursu (Drăghiceanu 72′) – Hlistei (Ad. Bălan 72′). Antrenor: Mihai Iosif.

Rezerve neutilizate: Drăghia – I. Voicu, Florică. Ignat, Al. Ioniță

CS MIOVENI

I. Popescu – Rădescu (Garutti 87′), Gherghe (cpt.), Al. Iacob, Șerbănică (Massaro 74′) – D. Toma (M. Șerban 66′), Vereș (M. Chindriș 87′) – Ișfan (Coșereanu 46′), Blănaru, Măr – B. Rusu. Antrenor: Alexandru Pelici.

Rezerve neutilizate: Ducan – S. Ivan, A. Panait, T. Coman

REZUMATUL MECIULUI RAPID – CS MIOVENI

DECLARAȚII: DANIEL NICULAE

DECLARAȚII: MIHAI IOSIF

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top