RAPID SE DESPARTE DE TREI JUCĂTORI

Rapid a transferat în această iarnă nu mai puțin de 8 jucători noi, cărora li s-a adăugat și achiziția definitivă a lui Alin Demici.

Deoarece pe foaia de joc pot intra doar 18 jucători, Daniel Pancu a decis să se despartă de o parte din cei care au mers în cantonamentul din Antalya.

Alin Turbatu a fost transferat în această iarnă de la CSM Oltenița, însă va juca în returul campionatului la Progresul Spartac, mijlocașul de 20 de ani fiind împrumutat la adversara Rapidului de sâmbătă.

Portarul Andrei Voican, cel care nu a apucat să debuteze într-un meci oficial, a fost vândut definitiv la Astra Giurgiu, unde va juca inițial la echipa secundă.

Cel care va deveni cel de-al treilea portar al Rapidului va fi Alexandru Tătaru, goalkeeperul naționalei României U17.

Un alt jucător ce nu va continua la Rapid este Iulian Ilie, mijlocașul cu patru meciuri în tricoul alb-vișiniu încheind conturile cu echipa noastră.

VENIRI

  • Cătălin Hlistei (Sportul Snagov)
  • Cătălin Oanea (Sportul Snagov)
  • Robert Băjan (Viitorul Constanța)
  • Alex Catrici (Nouva Mama Mia)
  • Marian Drăghiceanu (Dunărea Călărași)
  • Bogdan Manole (Dunărea Călărași)
  • Antonio Sefer (FC Groningen)
  • Ștefan Pănoiu (CSM Rm. Vâlcea)
  • Alin Demici (Dinamo București) – cumpărat definitiv

PLECĂRI

  • Alin Lădaru
  • Andrei Dovleac (FC Pucioasa)
  • Iulian Ilie
  • Andrei Voican (Astra Giurgiu)
  • Adrian Mitea (retras)
  • Alexandru Burlacu (Popești-Leordeni)
  • Mircea Manole
  • Sergiu Jurj (Kazincbarcika – Ungaria L2)
  • Daniel Pancu (retras)
  • Adrian Boian