Rapid a încheiat nedecis primul meci din 2020, în fața lui Turris Turnu Măgurele, în etapa a XXII-a a ligii secunde.
Într-o partidă disputată la Voluntari, deoarece gazonul din Regie nu se prezenta în condițiile cele mai bune, Daniel Pancu l-a titularizat între buturi pe Mihai Popa (19 ani), folosind un sistem 4-2-3-1, cu noua achiziție Valentin Alexandru în atac.
Rapid a început în atac, însă prima ocazie a fost ratată de către oaspeți, prin Adrian Voicu, după zece minute de joc, la o minge deviată pe lângă poartă.
Teleormănenii au mai avut o șansă de gol, iar în minutul 24, Facundo Mallo, revenit după o accidentare, a avut o ocazie mare, după o lovitură de cap.
Când jocul se îndrepta spre un final liniștit de repriză, căpitanul nostru Ionuț Voicu a ratat contactul cu mingea la o alunecare și l-a faultat pe Haită, fiind eliminat direct.
Fără un om, Daniel Pancu a schimbat la pauză, aruncându-i în luptă pe Brighton Labeau, un jucător foarte bun de contraatac, în locul lui Valentin Alexandru, și pe Enrichi Finica, aflat la debut, cel ce l-a înlocuit pe Sefer, moldoveanul devenind fundaș stânga, iar Goge a fost mutat pe dreapta, pe postul lui Voicu.
Chiar și în inferioritate, Rapid a avut o repriză mult mai bună decât prima, jucătorii arătând o atitudine pozitivă.
Mallo a trecut din nou pe lângă gol, la un șut puternic de la distanță, în timp ce oaspeții puteau da lovitura în minutul 87, când Voinea a trimis peste poartă, din șase metri.
Partida s-a încheiat fără goluri, iar Rapid rămâne pe locul 3, reducând distanța față de poziția secundă la un singur punct.
Pentru echipa noastră urmează o deplasare dificilă, duminică, de la ora 11:00, pe stadionul Dan Păltinișanu, unde vom da piept cu Poli Timișoara, formația cu cea mai bună apărare din campionat, cu 10 goluri primite în 20 de meciuri.
RAPID
M. Popa – I. Voicu (c), Mallo, A. Iacob, Goge – R. Lazăr, Jorza – Sefer (46′ Finica), Alami (77′ Drăghiceanu), Hlistei – V. Alexandru (46′ Labeau). Antrenor: Daniel Pancu.
TURRIS
D. Duţu – Călinţaru, D. Ispas, M. Pîrvulescu, F. Mitrea – Haită, Cioinac, S. Pană (c) – C. Ciobanu (56′ Serediuc), A. Voinea, Ad. Voicu (83′ Tescan). Antrenor: Erik Lincar.