RAPID TV, LANSAT DE ZIUA CLUBULUI

iunie 26, 2020

Pe data de 25 iunie 2020, Rapid București a împlinit 97 de ani, apropiindu-se la numai trei ani de marele centenar, ce va avea loc în 2023.

Pe lângă ziua clubului, poate cea mai importantă zi din an pentru suporterii rapidiști, pe 25 iunie 2020 s-a lansat și Rapid TV, un post TV online, prin care suflarea alb-vișinie își va vedea favoriții sau va afla informații proaspete din jurul echipei.

Prima transmisie s-a desfășurat pe pagina oficială de Facebook, FC Rapid 1923, iar invitații au fost numai unu și unu.

Maratonul rapidist, moderat de Lucian Ionescu și Bogdan Tudor, a început cu doamna Valentina Caciureac, președintele CS Rapid, aceasta amintindu-și cu drag despre perioada petrecută la Rapid, ca sportivă, o perioadă plină de performanțe, dar și despre situația actuală de la Clubul Sportiv.

A urmat Ovidiu Burcă, noul director general al clubului, ce a vorbit despre tot ceea ce se întâmplă la Rapid, despre play-off, despre imaginea clubului și despre speranțele pentru viitorul alb-vișiniu.

Cel de-al treilea invitat al serii a adus și un anunț important, Daniel Pancu oferindu-le rapidiștilor vestea zilei, aceea că a devenit noul președinte al clubului.

Andrei Păunescu, fiul fostului mare poet Adrian Păunescu, a intrat în direct prin Zoom și a povestit cum a luat naștere cel mai frumos imn al unui club, „Glasul roților de tren”.

Ultimul invitat al serii a fost chiar antrenorul cu care Rapid speră să ajungă din nou în Liga 1, Dan Alexa, acesta răspunzând tuturor întrebărilor de actualitate din cadrul echipei.

Tot cu ocazia acestei lansări, rapidiștii au putut să vadă pentru prima dată și noile produse de la fan-shop, create special pentru această sărbătoare, o eșarfă alb-vișinie, un tricou personalizat cu Rapid 97, două fanioane noi, două modele de șepci vișinii, dar și patru insigne, pe care le puteți achiziționa de pe shop.fcrapid.ro. 

Emisiunea integrală o puteți urmări AICI! 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top