RAPID VA DEBUTA LA MIOVENI

iunie 17, 2020

Astăzi, la sediul Federației Române de Fotbal, a avut loc tragerea la sorți a programului play-off-ului ligii secunde.

Fiind pe locul 6 la startul acestei mini-competiții, Rapid va fi nevoită să dispute trei jocuri în deplasare și două pe teren propriu, iar debutul va fi unui dificil, cu două partide pe teren străin.

În prima etapă, pe 4 iulie, Rapid se va deplasa la Mioveni, unde va întâlni echipa antrenată de Claudiu Niculescu, formație pe care am învins-o în turul sezonului regular, cu 5-1.

Apoi, o săptămână mai târziu, urmează un meci la Ploiești, împotriva unei rivale de tradiție, Petrolul Ploiești, formație pe care Rapid a învins-o, de asemenea, cu 1-0, însă partida din octombrie s-a disputat în Regie.

Primul meci de pe teren propriu se va juca abia în etapa a treia, pe 18 iulie, când Rapid va primi vizita lui FC Argeș Pitești, o altă echipă învisă de giuleșteni în tur, cu 2-0, chiar în Trivale.

Penultimul meci reprezintă o deplasare lungă, la liderul campionatului, UTA Arad, pe un teren sintetic, partidă în care Rapid va încerca să învingă la fel cum a făcut-o și în timpul sezonului, când s-a impus cu 2-0.

Finalul play-off-ului va aduce în Regie singura echipă pe care Rapid nu a reușit să o învingă, cele două meciuri din campionat terminându-se cu 0-0, la Voluntari, și 1-3, la Turnu Măgurele.

Declarațiile lui Dan Alexa și a căpitanului Ionuț Voicu, după tragerea la sorți a programului:

 

Programul complet al play-off-ului

Etapa 1 (4 iulie 2020)
UTA Arad – FC Petrolul
Turris-Oltul – FC Argeș
CS Mioveni – FC Rapid

Etapa 2 (11 iulie 2020)
FC Petrolul – FC Rapid
FC Argeș – CS Mioveni
UTA Arad – Turris-Oltul

Etapa 3 (18 iulie 2020)
Turris-Oltul – FC Petrolul
CS Mioveni – UTA Arad
FC Rapid – FC Argeș

Etapa 4 (25 iulie 2020)
FC Petrolul – FC Argeș
UTA Arad – FC Rapid
Turris-Oltul – CS Mioveni

Etapa 5 (1 august 2020)
CS Mioveni – FC Petrolul
FC Rapid – Turris-Oltul
FC Argeș – UTA Arad

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top