Raul Stanciu este noul jucător al Rapidului!

iulie 23, 2025

FC Rapid anunță transferul definitiv al tânărului jucător Raul Stanciu, de la formația italiană US Lecce, echipă din Serie A. Fotbalistul în vârstă de 18 ani a semnat un contract valabil pe cinci ani, până în vara anului 2030.

„Știu ce înseamnă Rapid pentru suporteri și pentru fotbalul românesc. Sunt foarte fericit și mândru că am ajuns aici. Este un pas important în cariera mea. Hai, Rapid!”, a declarat Raul Stanciu pentru Rapid TV.

Născut pe 26 martie 2007, Stanciu evoluează pe postul de extremă stângă și este unul dintre cei mai promițători jucători români ai generației sale. Acesta și-a făcut debutul în Superliga României pe 18 august 2023, la doar 16 ani și 5 luni, în tricoul celor de la UTA Arad, într-un meci împotriva Universității Craiova. În sezonul 2023/2024 a bifat 5 apariții în campionat și 3 în Cupa României pentru formația arădeană.

„Raul este un jucător tânăr, cu un potențial foarte interesant și cu un parcurs remarcabil pentru vârsta lui. Ne bucurăm că a ales Rapid pentru următorul pas în dezvoltarea sa. Credem în talentul lui și suntem convinși că poate deveni un jucător important pentru club în anii următori.” – Mauro Pederzoli, director sportiv FC Rapid

În vara anului 2024, Raul a fost transferat de Lecce, iar acolo a jucat în 23 de meciuri pentru echipa U18 a clubului italian. La nivel internațional, Stanciu are 9 selecții pentru naționala U18 a României.

Bine ai venit la Rapid, Raul!

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#HaiRapid

Ultimele știri

Scroll to Top