RĂZVAN ONEA: „NU MAI AVEM NIMIC DE PIERDUT”

mai 3, 2024

Răzvan Onea a prefațat jocul de duminică seara, contra lui CFR Cluj, din runda a opta a Play-Off-ului SuperLigii.

„Ne așteaptă o deplasare foarte grea la Cluj, în care nu avem nimic de pierdut și trebuie doar să spălăm din imaginea pe care am făcut-o și să obține cele trei puncte.

Atmosfera este pe cât se poate de bună după aceste rezultate. Nu mai avem absolut nimic de pierdut, mergem să ne bucurăm de fotbal și să încercăm să spălăm puțin această imagine și să nu terminăm acest Play-Off fără victorie pentru că ar fi ceva rușinos pentru noi.

Am vorbit cu Mister înainte de meciul trecut și mi-a spus că o să joc pe acea poziție. Nu am nicio problemă, îmi place și în dreapta și în stânga. Oriunde ar fi în bandă, mă simt foarte bine. Am încercat să-mi fac cât mai bine treaba prima repriză, iar la pauză a decis să mă mute pe partea cealaltă. Sper ca de aceste sărbători să le facem rapidiștilor un mic cadou și să obținem această victorie.

Într-o perioadă foarte scurtă e greu să schimbi ceva din punct de vedere tactic. Mister a lucrat mult la moralul nostru și a încercat să ne ridice starea de spirit, să ne dea un imbold. La asta cred că s-a lucrat cel mai mult.

Cea mai mare greșeală a noastră a fost că nu am reușit să câștigăm.

Despre suporteri pot spune doar că meciul trecut au cântat 90 minute la cel mai înalt nivel și au fost alături de noi. Trebuie să punem capul în pământ și să acceptăm ceea ce ne spun pentru că ei sunt îndreptățiți.

Noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine. Noi protejăm antrenorul prin rezultatele noastre. Din păcate, nu prea am reușit să obținem aceste victorii. Suntem uniți și cât a mai rămas din acest campionat, încercăm să o scoatem la capăt și să terminăm cu bine.

Suntem cu toții afectați de această perioadă în care nu reușim să câștigăm. Suntem uniți, iar atât românii, cât și străinii suferă. Suferim împreună și doar muncind împreună vom putea avea rezultate.

La noi în vestiar nu a existat niciun conflict. Au existat doar ședințe constructive și atât vă pot spune din interiorul vestiarului”, a declarat fundașul lateral al Rapidului.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top