Derby-ul “feroviar”, dintre CFR Cluj și Rapid, s-a încheiat la egalitate, 1-1 (0-0), ambele goluri fiind reușite pe finalul jocului.
Pe un frig pătrunzător, cu o temperatură negativă, cele două formații și-au împărțit ocaziile, partida fiind una echilibrată.
În prima repriză, Claudiu Petrila, cu un șut plasat, puțin pe lângă poartă, și Tobias Chrisensen, au semnat șansele de gol ale Rapidului.
De partea cealaltă, clujenii lui Dan Petrescu au replicat prin șutul de la distanță a lui Adrian Păun, puțin pe lângă bara porții rapidiste.
Cea mai mare ocazie a partidei a fost ratată de Aaron Boupenza, gabonezul șutând în transversală, din 10 metri.
La cealaltă poartă, Matei Ilie a trimis pe lângă poartă, după un corner, dintr-o poziție excelentă.
Scorul a fost deschis abia în minutul 81, atunci când fostul jucător al Rapidului Alin Fică a punctat cu un șut din afara careului, mingea sărind în fața lui Siegrist, din cauza terenului înghețat.
Kosovarul Florent Hasani a șutat “moale” din marginea careului, acesta prefațând reușita rapidistă.
Egalitatea a fost restabilită în minutul 90, prin Borisav Burmaz, acesta finalizând pasa primită de la Andrei Borza, după o recuperare ofensivă a lui Chrisensen.
La ultima fază, Hasani a avut șansa victoriei, însă lovitura sa de cap a fost reținută de Hindrich.
RAPID
Siegrist – Manea (86′ Burmaz), Ignat, Pașcanu – Onea (cpt.), Christensen, Hromada (86′ Grameni), Borza – Petrila (86′ R. Pop), Boupendza, N’Jie (57′ Hasani). Antrenor: Marius Șumudică.
Rezerve neutilizate: Aioani – Blazek, Săpunaru, Braun, Emmers, Gojkovic, Micovschi
CFR CLUJ
Hindrich – Mogoș, Leo Bolgado, M. Ilie, S. Rocha – D. Djokovic – Nkololo (76′ Tachtsidis), A. Fică (84′ Artean), Păun – Postolachi (64′ Korenica), L. Munteanu (76′ P. Michael). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: R. Gal – Boben, Camora, F. Iacob, C. Deac, K. Keita, Graovac
STATISTICI | CFR CLUJ – RAPID
- Posesie: 49 % 51
- Ocazii de gol: 15 – 12
- Șuturi pe poartă: 3 – 4
- Șuturi pe lângă poartă: 7 – 5
- Cornere: 7 – 7
- Cartonașe galbene: 0 – 1 (N’Jie)