REMIZĂ ÎN MOLDOVA | OȚELUL – RAPID 0-0

septembrie 18, 2023

Rapid a încheiat la egalitate, fără goluri, partida din etapa a noua a SuperLigii, contra Oțelului Galați.

Revenit după mai bine de 7 ani la Galați, Rapid nu a reușit să învingă formația ce avea șapte remize în primele opt runde.


Pe o arenă arhiplină, sosirea băieților lui Cristiano Bergodi fiind un eveniment local, giuleștenii nu au desfăcut jocul gălățenilor lui Dorinel Munteanu.

După o partidă fără multe ocazii mari de gol, cele două echipe și-au împărțit punctele, iar seria de victorii consecutive a Rapidului a fost întreruptă după trei succesuri.

Rapid a suferit o pierdere importantă în minutul 28, atunci când Răzvan Oaidă a părăsit accidentat terenul de joc, fiind înlocuit de Mattias Kait.

Un moment important al partidei s-a petrecut în minutul 58, atunci când golul lui Funsho Bamgboye a fost anulat, după minute bune în care s-a consultat sistemul VAR.

Giuleștenii au terminat meciul în inferioritate numerică, estonianul Mattias Kait fiind eliminat în minutul 7 din prelungiri, pentru două cartonașe galbene.

În urma acestui rezultat, Rapid a acumulat 15 puncte, fiind pe poziția a patra, la șase puncte în urma liderului, FCSB. Pentru rapidiști urmează derby-ul „feroviar”, de pe 25 septembrie, când în Giulești va veni CFR Cluj. (BILETE)

RAPID

H. Moldovan – Braun, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, Borza – Oaidă (28′ Kait), Emmers (85′ Al. Albu) – Bamgboye, B. Valle (66′ Al. Ioniță II), Petrila (85′ Al. Stan) – Rrahmani. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Rezerve neutilizate: Drăghia – I. Cristea, Onea, Pănoiu, C. Cîrjan.

OȚELUL

Dur-Bozoancă – Adăscăliței (53′ M. Silva), Zivulic (53′ Ghiocel), Lovric, Zhelev – Cisotti, A. Lopez, Teles (77′ Jardan) – Bodișteanu (46′ R. Tănasă), Al. Pop (74′ K. Fatai), F. Maciel. Antrenor: Dorinel Munteanu.

Rezerve neutilizate: R. Stoian – An. Rus, G. Cîrjan, Latouchent.

STATISTICI: OȚELUL – RAPID
  • Posesie: 42 % 58
  • Ocazii de gol: 6-6
  • Șuturi pe poartă: 2-1
  • Șuturi pe lângă poartă: 4-5
  • Cornere: 4-6
  • Atacuri periculoase: 52-40
  • Cartonașe galbene: 6-6 (Adăscăliței ’21, Zivulic ’45, Tănasă ’73, Lovric ’83, Maciel ’87, M. Silva ’90+5 / Emmers ’32, Bamgboye ’39, Kait ’83, ’90-7, P. Iacob ’87, Al. Stan ’90+5)
Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top