REMIZĂ ÎNTRE UTA ȘI RAPID, LA ORADEA

octombrie 21, 2023

După o pauză de două săptămâni, datorată meciurilor echipelor naționale, SuperLiga României s-a reluat cu partida UTA – Rapid.

Meciul din runda #13, disputat la Oradea din cauza schimbării gazonului de pe Francisc Neuman, s-a încheiat la egalitate, 2-2, după ce Rapid a condus în două rânduri.

Fără golgheterul Albion Rrahmani, accidentat grav la meciul naționalei Kosovo, Cristiano Bergodi a început în atac cu Alexandru Stan (18 ani), pentru prima dată titular.

Rapid a deschis scorul în minutul 12, atunci când centrarea lui Claudiu Petrila a fost finalizată de Funsho, cu latul, din fața porții, după o fază pornită de la Alex Ioniță.

Șapte minute mai târziu, arădenii au scăpat pe contraatac în urma unui corner rapidist, iar Rareș Pop (18 ani) a punctat pentru 1-1, după o pasă a lui Freitas.

Claudiu Micovschi, mijlocașul împrumutat la UTA chiar de la Rapid, l-a pus la încercare pe Horațiu Moldovan, însă goalkeeperul giuleștean a scos mingea din vinclu.

Cu trei minute înainte de finalul primei părți, gazdele au avut o șansă mare de a înscrie, însă Andrei Borza a scos mingea de pe linia porții șutul lui Stolnik.

Băieții noștri au intrat la cabine în avantaj, după o nouă fază creată de Petrila și încheiată cu gol de nigerianul Bamgboye, în ultimul minut al primei reprize.

Gazdele au reușit să egaleze pentru a doua oară, în minutul 75, prin Kevin Luckassen, fostul atacant din Giulești, după ce Ofosu i-a pasat olandezului în fața buturilor rapidiste.

Tot Ofosu a fost aproape de gol, însă a șutat peste poartă, după ce Horațiu Moldovan intervenise inițial la ocazia lui Omondi.

Pe final, Borja Valle și Andrei Borza au avut ultimele șanse de a marca, însă partida de la Oradea s-a încheiat la egalitate, 2-2.

Rapid acumulează 23 de puncte, după 13 meciuri, rămânând, momentan, pe locul 3, în timp ce formația lui Mircea Rednic ocupă poziția a 14-a, cu 11 puncte.

RAPID

H. Moldovan – Braun, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, Borza – Al. Albu (87′ Kait), Oaidă – Bamgboye, Al. Ioniță II (75′ B. Valle), Petrila (87′ Pănoiu) – Al. Stan (72′ Papeau). Antrenor: Cristiano Bergodi.

Rezerve neutilizate: Drăghia – D. Grigore, Onea, C. Cîrjan, El Sawy.

UTA ARAD

Fl. Iacob (cpt.) – T. Căpușă, Benga, Stolnik, D. Dumitrașcu (73′ Abeid) – C. Carp (46′ C. Mihai) – R. Pop (73′ Omondi), Stahl (46′ Ofosu), M. Freitas, Micovschi – Luckassen (79′ Diogo Costa). Antrenor: Mircea Rednic. 

Rezerve neutilizate: Kucher – I. Markov, Marku, Iurasciuc. 

STATISTICI: UTA – RAPID
  • Posesie: 46 % 54
  • Ocazii de gol: 9-7
  • Șuturi pe poartă: 4-3
  • Șuturi pe lângă poartă: 5-4
  • Cornere: 4-3
  • Atacuri periculoase: 49-42
  • Cartonașe galbene: 3-0 (Luckassen ’12, Stolnik ’32, M. Freitas ’64)

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top