SHAORMERIA BĂNEASA, UN PARTENER ALB-VIȘINIU

decembrie 9, 2021

Rapid continuă să atragă suporteri rapidiști ca sponsori. Săptămână trecută, am facut o vizită la Shaormeria Băneasa, unde am stat de vorbă cu patronul Gigel Păuneț, cel ce ne-a povestit despre modul în care a început povestea Shaormeriei Băneasa, dar și parteneriatul cu FC Rapid.

 ‘’Sunt atașat de Rapid din toate punctele de vedere. Eu m-am născut aici, copiii mei s-au născut aici, așa că vă dați seama că nu puteam să nu devin sponsor, dacă și condițiile financiare îmi permit.

Sunt mândru că pot să ajut clubul Rapid, mai ales acum când a revenit în Liga 1. De mic copil îmi doream să-mi apară numele pe tricoul Rapidului. Iar acum, se pare că visul mi s-a împlinit, și pentru asta sunt foarte fericit.’’

Daniel Niculae, președintele FC Rapid, a fost alături de Ionuț Voicu și jucătorii Virgil Drăghia, Ștefan Pănoiu și Lucian Goge la Shaormeria Băneasa din Crângași, numită și Grant. Acesta l-a completat pe Gigel Păuneț: ‘’Gică a fost alături de noi încă de la începutul acestui proiect din Liga a IV-a. Acum, ne bucurăm că a revenit alături de noi, că ne ajută să devenim mai puternici și să ne întoarcem acolo unde ne este locul’’, a spus patronul Shaormeriei Băneasa.

La final, Gică Păuneț a dorit să transmită un mesaj antreprenorilor: ‘’În încheiere, aș dori să fac o invitație tuturor antreprenorilor: să ajute orice club sportiv pentru că ai noștri copii vin din urmă și au mare nevoie de investiții. Și după cum știm, sedentarismul e ridicat, iar copiii noștri petrec foarte mult timp pe telefoane, tablete și televizoare. Ar fi bine să iasă din casă și să petreacă mai mult timp afară.’’

 ‘’Și proiectul nostru, la nivel de copii și juniori, este în plină dezvoltare și expansiune și pentru că părinții au înțeles că lipsa activității fizice are repercusiuni grave. Nu trebuie neapărat să faci un anumit sport de performanță, trebuie în final să faci mișcare. Nu toți copiii care vin la fotbal vor ajunge fotbaliști. E foarte bine pentru sănătatea lor’’, a completat Daniel Niculae, președintele Rapidului.

Bun venit în #FamiliaRapid

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top