SIEGRIST: „TREBUIE SĂ STRÂNGEM PUNCTE”

septembrie 22, 2024

Benjamin Siegrist, unul dintre cei mai în formă jucători ai Rapidului, a prefațat jocul de luni seara, contra Unirii Slobozia, în cadrul conferinței de presă.

„Ne simțim bine acum, am trecut peste meciul trecut, desi am fost foarte dezamăgiți. Modul în care am jucat nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Ne gândim la meciul de mâine și la faptul că trebuie să strângem puncte și să jucăm bine. Urmează un meci important. Ne-am pregătit bine săptămâna aceasta.

Atunci când se schimbă un antrenor, poate fi dificil pentru toată lumea. Avem deja câteva săptămâni împreună, dar totul este un proces. Cu toții înțelegem că aici rezultatele contează, punctele contează, victoriile contează. Este urgent să adunăm puncte, dar cred că suntem într-un proces în care învățăm să le adunăm, daca înțelegeți.

Antrenorul își dorește mult să câștigăm. Tot stafful muncește mult pentru lucrul acesta. Au foarte multă experiență, iar noi trebuie să îi ascultăm și să învățăm. Antrenorul nostru respiră fotbal.

Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem noi de făcut, nu pe ceea ce fac alții. Nu mă interesează de celelalte echipe”, a declarat goalkeeperul elvețian.

Vezi tot ce a zis Ben 👇

  • 5 meciuri a jucat Ben pentru Rapid, primind 6 goluri, dintre care 4 din penalty 
Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top