ȘTEFAN PĂNOIU A FOST DEPISTAT POZITIV CU COVID-19

Ștefan Pănoiu a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus Covid-19, după un test făcut în cadrul acțiunii naționalei U19.

Joia trecută, pe 1 octombrie, mijlocașul nostru a făcut testul alături de ceilalți colegi ai săi, iar rezultatul primit a doua zi a fost negativ.

Vineri seara, Ștefan a jucat în meciul cu Concordia Chiajna, în care a și marcat, la finalul căruia a mers acasă.

Luni, Pănoiu s-a prezentat la Snagov, la lotul naționalei României U19, iar marți a prezentat simptome, fiind izolat după ce i s-a făcut din nou testul, de această dată ieșind pozitiv cu Covid-19.

Acesta va sta 14 zile în izolare, urmând ca după 8 zile să i se facă un nou test.