Marius Șumudică a prefațat jocul împotriva Oțelului Galați, de mâine seară, din Giulești, în cadrul conferinței de presă.
„Revenim pe Giulești și știm foarte bine că a trecut foarte mult timp de când am câștigat ultima oară acasă. Din păcate, înainte, Rapidului îi era foarte greu să aducă puncte din deplasare și câștiga pe Giulești, acum, văd că ne este greu să aducem puncte din deplasare. A sosit timpul să obținem puncte și acasă, ar fi foarte important. Vom juca din nou cu suporterii noștri în spate, sunt inegalabili.
Va fi un meci dificil, jucăm împotriva unei echipe bine organizate, care joacă de mult timp împreună. I-am analizat și am încercat să iau toate informațiile despre ei. Au primit doar două goluri în ultimele opt jocuri, sunt o echipă foarte bine organizată din punct de vedere defensiv, au doar patru goluri primite în aceste zece etape.
Îi respectăm, au un antrenor cu o vastă experiență, câștigător de titlu, ca și mine, eu la Astra, el la Oțelul Galați. Sperăm să fie un spectacol pe măsură și să ne bucurăm la final de o victorie.
Mai sunt 20 de etape, 60 de puncte în joc. Deocamdată avem 12 puncte, ne-am apropiat, suntem la trei puncte de locurile de Play-Off. Se joacă, atât timp cât, din punct de vedere matematic, avem șanse să ne atingem obiectivul, respectiv calificarea în Play-Off. Ne gândim la ceea ce avem noi de făcut și facem tot ce este posibil pentru a acumula cât mai multe puncte.
Avem șanse mari să prindem Play-Off-ul și cred că, după pregătirea de iarnă, vom arăta altfel. Așteptăm ca N’Jie și Boupendza să fie legitimați. Ne înscriem cu șanse mari la îndeplinirea obiectivului.
Nu este ușor să joci pe Giulești, am simțit acest lucru pe pielea mea atunci când eram jucător. Depinde cum absorbi această presiune. Sper ca mâine această presiune să fie pozitivă, să ne dea aripi și să ne autodepășim. Întâlnim o echipă robustă, o echipă bine pregătită din punct de vedere fizic și care are un avantaj în fața noastră, faptul că joacă împreună și lucrează de mult timp cu același antrenor.
Sper ca jucătorii să fie conștienți și să continue ceea ce au făcut bine la ultimul meci. Ieri am avut vizionare și le-am arătat atât ceea ce au făcut bine, cât și ceea ce au făcut rău și sperăm să ne îmbunătățim prestația”, a declarat antrenorul nostru.
Vezi tot ce a spus Marius Șumudică @ Conferința de presă