SUPERLIGA | RAPID – SEPSI 0-1

aprilie 15, 2024

Rapid a pierdut cel de-al patrulea meci consecutiv în Play-Off, 0-1 (0-0), în fața lui Sepsi OSK, într-o partidă disputată pe Giulești.

În prima repriză, giuleștenii au ratat câteva ocazii bune, prin Krasniqi și Rrahmani, însă portarul Niczuly sau imprecizia jucătorilor noștri au păstrat tabela intactă până la pauză.

Partea a doua a fost echilibrată, Rapid nereușind să își creeze ocazii mari la poarta covăsnenilor. Singurul care a fost aproape de gol a fost sârbul Borisav Burmaz, însă șutul acestuia a trecut pe lângă poartă.

Când jocul se îndrepta către cel de-al patrulea 0-0 consecutiv dintre cele două echipe, oaspeții au dat lovitura prin Debeljuh, cel care a marcat în minutul cinci din prelungiri.

Rapid ocupă locul 5, cu 28 de puncte, la trei puncte în spatele ocupantei locului secund, Univ. Craiova, în timp ce Sepsi a acumulat 27 de puncte, fiind pe 6.

În următoarea partidă, rapidiștii vor juca derby-ul cu FCSB, pe Arena Națională, sâmbătă, la ora 20:30.

RAPID

Aioani – Onea, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, A. Borza – Hromada, Oaidă (61′ Emmers) – Krasniqi, Hasani (65′ Burmaz), Petrila (61′ Bamgboye) – Rrahmani. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Rezerve neutilizate: Drăghia – Braun, Bădescu, Cepoi, D. Grigore, G. Gheorghe, I. Cristea, Cîrjan, El Sawy

SEPSI

Niczuly – Oroian (73′ Oteliță), Ciobotariu, Kecskes, A. Dumitrescu – N. Păun (84′ Aganovic) – K. Varga (66′ M. Ștefănescu), Kallaku (73′ R. Varga), Alimi, F. Ștefan – Safranko (66′ Debeljuh). Antrenor: Bernd Storck.

Rezerve neutilizate: Gedo, D. Moldovan 

STATISTICI: RAPID – Sepsi 

  • Posesie:  41 % 59 
  • Ocazii de gol: 12-10
  • Șuturi pe poartă: 4-3
  • Șuturi la poartă: 4-4
  • Cornere: 1-1
  • Atacuri periculoase: 38-38
  • Cartonașe roșii: 0-0
  • Cartonașe galbene: 3-3 (Săpunaru 7, Rrahmani 78, Hromada 85 / Oroian 8, Alimi 25, Safranko 43)
Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top