VICTORIE DRAMATICĂ ÎN MECIUL CU POLI

aprilie 15, 2021

Rapid a obținut cea de-a cincea victorie consecutivă în Liga 2, după o răsturnare dramatică în partida de la Timișoara, 2-1 (0-1), cu Politehnica.

Mihai Iosif a avut probleme de lot, neputându-se baza pe Mircea Leasă, Rareș Ilie, Ivica Zunic, Marian Drăghiceanu și Amir Jorza, toți cu probleme medicale, iar cu această ocazia a lăsat pe banca de rezerve mai mulți tineri jucători de la echipa secundă, Sabin Iosif, fiul antrenorului principal, Antonio Bradu și Antonio Dumitrescu.

Prima repriză a fost echilibrată, cu puține faze de poartă, singurul gol fiind reușit de Alin Ignea, timișoreanul punctând în minutul 30, cu un șut imparabil pentru Horațiu Moldovan.

După pauză, Rapid a intrat mult mai motivat, controlând în mare măsură jocul, iar în minutul 87, Adi Bălan este faultat în careu, și tot atacantul giuleștean egalează de la punctul cu var.

În primul minut de prelungire, același Bălan îi pasează lui Antonio Sefer, care, scăpat singur cu Hindrich, îl învinge pe tânărul portar timișorean și aduce victoria Rapidului.

RAPID

H. Moldovan – I. Voicu (cpt.), Nastos, Dandea, Goge (O. Ursu 62′) – R. Costin (R. Lazăr 46′), B. Barbu – Sefer, Pănoiu (Florică 62′), Hlistei (Al. Ioniță 71′) – Ad. Bălan. Antrenor: Mihai Iosif.

Rezerve neutilizate: Drăghia – Cr. Ignat, Bradu, Ant. Dumitrescu, S. Iosif

POLI TIMIȘOARA

Hindrich – D. Radu, Coadă, Bocșan (Mera 80′), Scutaru (cpt.), Sg. Popovici – Codrea, Cioinac, Ignea (Casado 71′) – Axente (P. Ivanovici 60′), Plazonja (Radunovic 80′). Antrenor: Dan Alexa.

Rezerve neutilizate: Păduraru – A. Manea, Pamfile, R. Rus, C. Jurj

REZUMATUL VICTORIEI CU POLI

BUCURIA VICTORIEI CU POLI

EMISIUNE #ZIDEMECI, REACȚII DE LA FINALUL PARTIDEI

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top