VICTORIE LA MEDIAȘ | „U” CLUJ – RAPID 0-3

iulie 24, 2023

Rapid a reușit prima victorie a sezonului, 3-0 (1-0), în deplasare, cu Universitatea Cluj, în runda a doua a Superligii României.

După o prestație convingătoare, băieții lui Cristiano Bergodi s-au impus categoric în partida disputată la Mediaș.

  • peste 1500 de suporteri rapidiști au fost în tribunele stadionului Gaz Metan 

Păstrând același prim unsprezece din meciul cu Sepsi OSK, Rapid a avut o primă repriză foarte bună, cu multe șanse de a deschide scorul, însă golul a venit în ultimul minut.

Cătălin Cîrjan a scos o minge la marginea careului, iar golgheterul ediției trecute a campionatului a șutat fără speranțe pentru portarul clujean, mingea fiind deviată și de Mitrea.

Partea secundă a debutat cu o mare ocazie a lui Cîrjan, însă Gorcea l-a blocat în ultimul moment pe mijlocașul giuleștean.

Funsho Bamgboye, unul dintre cei mai activi jucători ai Rapidului, a trecut de puțin pe lângă golul doi, șutul său trecând milimetric pe lângă bară.

În minutul 62, centrarea lui Alexandru Albu a fost reluată în propria poartă de către Bogdan Vătăjelu, fundașul venit în această vară de la U. Craiova.

Zece minute mai târziu, centrarea lui Braun a fost deviată de Funsho până la Jayson Papeau, iar francezul a punctat cu latul, din 7 metri, înscriind golul trei al Rapidului.

Valentin Costache a prins un șut bun de la distanță, însă Gorcea a respins peste poartă, cu cinci minute înainte de finalul partidei.

Horațiu Moldovan le-a refuzat clujenilor bucuria golului de onoare, cu o intervenție excelentă, iar meciul s-a încheiat cu victoria Rapidului, cu 3-0.

În urma acestui succes, Rapid ocupă locul 4, cu patru puncte după două meciuri, și urmează să primească vizita lui FC Botoșani, vineri, de la 21:30, pe Giulești.

RAPID

H. Moldovan – Onea, Săpunaru (cpt.), I. Cristea (80′ P. Iacob), Braun – Al. Albu, Oaidă (83′ V. Costache) – Papeau (83′ Kait), Cîrjan (90+1′ Pănoiu), Bamgboye (90+1′ Emmers) – Dugandzic. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Rezerve neutilizate: Drăghia – Morais, Al. Ioniță II, Al. Stan. 

„U” CLUJ

Gorcea – Dimitrov, Miron, B. Mitrea, Vătăjelu (66′ Calcan) – Bic (66′ I. Filip), M. Bordeianu – Chipciu (cpt.), D. Nistor, I. Stoica (88′ Hofman) – Popadiuc (46′ D. Popa). Antrenor: Anton Petrea. 

Rezerve neutilizate: I. Chirilă – Oancea, Perianu, Pițian, Tescan. 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top