AVANCRONICĂ / METALOGLOBUS – RAPID

martie 27, 2021

Rapid își joacă prezența în Play-Off într-o partidă de totul sau nimic cu Metaloglobus, în ultima etapă a sezonului regular.

Ambele formații au 30 de puncte și doar victoria le asigură locul între primele șase formații ale seriei, egalul trimițându-le pe cele două echipe în Play-Out.

De la ora 15:00, pe stadionul Metaloglobus, băieții lui Mihai Iosif speră să confirme victoria din etapa trecută, când au bătut-o clar pe Dunărea Călărași, cu 4-0. 

Gazdele au o colonie de foști rapidiști, printre jucătorii din lotul lui Metaloglobus regăsindu-i pe Ovidiu și Claudiu Herea, Alexandru Coman, Daniel Lung și Alexandru Potecea.

Până și antrenorul gazdelor are o legătură cu clubul nostru, tatăl lui Gabriel Manu fiind fostul mare portar giuleștean Ion Manu, însă ambițiile din acest meci sunt foarte mari.

Cele două formații s-au întâlnit o singură dată într-un joc oficial, în turul sezonului trecut, când au terminat la egalitate, 0-0, într-un joc disputat la Chiajna.

Metaloglobus – Rapid 0-0 (19 septembrie 2019)

RAPID

Drăghia – I. Voicu (cpt.), B. Manole, Mallo, Oanea (89′ Dodoi) – R. Lazăr (54′ A. Dulca), Piriz – Sefer, G. Creţu (73′ Pănoiu), Hlistei – Roskopf
Antrenor: Daniel Pancu

METALOGLOBUS BUCUREŞTI

Nedelcovici – I. Ciubotaru (83′ Stoianovici), L. Cazan, D. Lung, Sava – Al. Coman –  Duminică, An. Lungu – Cl. Herea, Ov. Herea (cpt.)(58′ Sota Mino), Ciocâlteu (14′ Gavrilaş)
Antrenor: Marius Măldărăşanu

Primii doi golgheteri ai seriei vin chiar de la cele două echipe. Lider este Ovidiu Herea, cel care a punctat de 11 ori, în timpă ce Cătălin Hlistei este al doilea, cu 10 reușite.

  • Ovidiu Herea este unul dintre cei mai buni marcatori ai Rapidului de după Revoluție, actualul jucător al lui Metaloglobus punctând de 46 de ori în tricoul alb-vișiniu. 

Metaloglobus are cea de-a doua apărare din serie, bucureștenii primind doar 11 goluri în 18 partide, cu unul mai mult decât CS Mioveni.

  • Pe teren propriu, gazdele au jucat de 9 ori, având 5 victorii, 3 remize și o singură înfrângere (1-2, cu Viitorul Pandurii), cu un golaveraj de 17-5.
  • În deplasare, Rapid are patru victorii, un egal și patru meciuri pierdute, golaveraj 13-14.

Rapid, în schimb, este pe locul doi la numărul de goluri marcate, 29, cu două mai puțin decât Viitorul Pandurii Târgu Jiu, cea mai ofensivă echipă din Liga 2.

Toate jocurile din ultima etapă se dispută de la aceeași oră, 15:00.

Partida de duminică va fi prefațată în emisiunea #ZiDeMeci, de la ora 14:00, pe canalul oficial de Facebook, FC Rapid 1923.

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top